E dimineata, ora 8 (opt) fara cateva minute, bruma acopera asfaltul rece si parca aerul are un tais ce iti zgarie obrajii. Frunze aramii acopera marginea aleii si pare ca toamna poposeste mai mult anul acesta.
Pe strada luminile sunt inca aprinse, e usor intuneric si vuietul de masini umpe golul lasat de vara. Glasuri de copii se aud din toate partile, culorile hainelor si veselia din voce te trezesc la viata. Din multime se zareste o siluieta ce alerga cu pofta, depasind perechile de copii, in spate mama incearca sa tina pasul cu el. Se loveste de ceilalti copii si parca e atras catre ceva , ca atunci cad vezi un licurici in bezna si vrei sa il atingi. Are la gat un ecuson cu numele sau si un numar de telefon , ce da impresia ca o sa cada.Merge la scoala, mult mai grabit ce ceilalti cu fata plina de zambet si o privire blanda. Mereu este primul, intra grabit pe poarta scolii se intoarce si isi saruta mama si apoi vesel isi saluta colegii. E o scoala de poveste acolo unde merge, toti copii sunt personaje din basme, e o scola unde poti ramane minute in sir privind pe fereastra frunzele ce pica din copaci, poti asculta melodia pe care vantul o fredoneaza neintrerupt la fereastra si pe holurile lungi ale cladirii. Sunt 9 copii in sala de clasa, fiecare cu superputerea lui, Laur are super-energie, este rapid cand se joaca cu mingea si caracterizat de invatatoare cu mult prea putina rabdare. Se stie ca oamenii mari sunt plictisitori, pun reguli si iti traseaza sarcini dar nu si aici, aici fiecare e liber sa zboare asa cum doreste. Laur in ciuda enegiei emanate are nevoie de ajutor, nu aude bine …si nu aude bine tot ce tine lumea asta in care traim prinsi de o realitate si un cotidian repetitiv. Nu o aude bine pe mama sa care grabita ii striga sa se opreasca, nu o aude bine pe doamna invatatoare cand il invata sa pronunte cuvinte noi, nu ii aude bine pe copii din spatele blocului cand il aclama dupa ce da gol.
Asa l-am cunoscut pe Laur, avea 11 ani pe atunci ( acum are 13 ani) era asa mic, firav cu ochii de un negru abis, cu gene lungi ca aripile unui fluture, cu voce ascutita ce mereu iese in evidenta. A cercetat toata incaperea, brusc cabinetul meu a devenit interesant pentru el, am facut concurs la audiograma, a castigat, a prins toate sunetele ce ii zburau pe langa ureche, am modelat pasta de amprentare, am primit cadou un desen cu o sosea ce parca nu se mai termina.
Daca privesti dincolo de toate aparentele si prejudecatile pe care le avem, cu totii le avem, el e un copil, e visator, e vesel si are o inima in care incapem cu totii. De ce sa ii taiem aripile, de ce sa nu zboare, de ce sa nu auda chiar si doar ce vrea el, cine suntem noi sa spunem ca nu se poate. S-a putut. A reusit sa accepte aparatele care, daca pentru un copil fara super puteri sunt greu de acceptat cu atat mai mult pentru el, a ajuns sa le poarte toata ziua, sa le ceara, sa joace fotbal cu ele. Si pentru ca energia pe care o are il face sa fie foarte activ, nimeni nu tine pasul cu el, dar aparatele o fac, ii sunt alturi. Se intampla sa treaca pe la mine cand vine de la scoala, e atat de transpirat incat ai crede ca a facut baie, si zaresc sub parul negru si mereu netuns aparatele, stau acolo cuminti si isi fac treaba. Chiar daca nu ma saluta verbal avem timp de o secunda o incrucisare de priviri si asa stiu ca m-a observat, dupa care pleaca grabit care casa.
Toti suntem diferiti, toti suntem unici, asa si aparatele, sunt facute pentru noi, pentru cine suntem noi, mici sau mari, copii sau adulti, eroi sau simpli oameni.
Nu inceta sa zbori, copilaria este o stare!
Andrada Pana- Audionova Slatina
Andrada Pana,
Audionova Slatina
Comentarii recente