Scris de: M.K.- Audionova
Foarte multă lume mă întreabă cum e să lucrezi la Audionova. Cum mi-am ales domeniul acesta și dacă îmi place. Sincer cred că a fost invers, nu eu am ales să lucrez aici, ci meseria m-a găsit pe mine. Vă spun toate acestea, deoarece datorită acestui loc de muncă, am putut să ajut o persoană foarte dragă mie. Sunt atașată de toți pacienții mei dar atunci când pacientul este nepoțelul meu, situația este puțin mai profundă.
Probabil o să credeți că sunt subiectivă și îmi laud familia dar el este un baiețel foarte inteligent, dezinvolt și plin de personalitate. Are 4 anișori și vorbește 2 limbi străine, maghiară și germană.
Să vă povestesc cum a ajuns la Audionova.
Primul gest ce ne-a pus pe ganduri a fost faptul că te ruga uneori să repeți ce ai spus. Dacă eram mai mulți într-o încăpere și era gălăgie se apropia de tine când îi vorbeai. Nu se întampla acest lucru des, dar suficient cât să arunce o umbră de îndoială.
Deși vorbește 2 limbi – după cum v-am mai spus o dată – litera „r” și grupul „ch” aveau o pronunție ciudată. Nici acest lucru nu a fost un fapt determinat deoarece mulți copii de vârsta lui, vorbesc ușor rârâit.
Cu toate acestea verișoara mea s-a hotărât să meargă la un control ORL. De acolo a început toată povestea.
Ne-am întâlnit în acea seară și am început să le explic ce înseamnă hipoacuzia, de câte tipuri este, care sunt cauzele și ce putem face. Însă, fără să fiu la cabinet, cu toate testele la îndemână, situația nu a fost clarificată, era doar o poveste lungă cu multe posibilități. Am subliniat necesitatea unui control amănunțit și o explicație pe măsură.
A doua zi ne-am întâlnit la mine la cabinet. M., foarte drăguț și încrezător, a stat mult mai cuminte decât mă așteptam. A înțeles exact ce are de făcut, a fost atent și am făcut audiograma (testare de auz).
Rezultatul a fost cât se poate de clar, hipoacuzie medie bilaterală.
Acum, pentru a înțelege ce înseamnă acest lucru , v-aș ruga să vă puneți vată în fiecare ureche și sa-l rugați pe cel de lângă dumneavoastră să vă vorbească.
Îl auziti, unele cuvinte mai bine altele foarte neclar. Dacă vă uitați direct la persoana care vă vorbește și aceasta din urmă ridică vocea o sa observați că aveți o înțelegere mai bună, nu perfecta, dar suficientă cât să puteți lega cuvintele într-o propoziție cu sens.
Acest lucru îl făcea M. în fiecare zi. Se concentra mult mai mult decât restul copiilor de vârsta lui ca să poată auzi. Mai mult decât atât, fiind dintr-o familie cu înclinații muzicale, el a învățat să cânte la vioară.
Cu testul în față, a trebuit să mă detașez de situatie și să privesc totul prin ochii unui profesionist. Conform rezultatului aveam o hipoacuzie medie. Un copil de 4 ani care are nevoie de niște aparate clare, rezistente (fizic, umezeală și praf) și ușor de folosit. Încă de la bun început aparatele intraauriculare (cele minuscule care se pun în ureche) au ieșit din discuție deoarece nu avea vârsta potrivită pentru ele. Sunetul trebuie să fie natural, vocile să fie clare și ușor de înțeles . În plus este necesar un aparat care să redea muzica, cu note muzicale distincte. Am știut exact ce aparate vreau să poarte și i le-am adus să le probeze.
Foarte curios din fire mi-a pus o sumedenie de întrebări. Înainte sa i le pun pe urechi am stat și am povestit despre ele: cum o sa îl ajute, de ce trebuie să le poarte, cât trebuie să le poarte, ce are voie și ce nu are voie să facă. Nu vă enumăr chiar tot ce m-a întrebat pentru că, la un moment dat, dezbateam de ce are folia de pe baterie culoarea portocalie și nu verde.
Într-un final am încheiat interogatoriul – prin acest lucru vreau să subliniez că eu eram persoana interogată și el era anchetatorul. Știa exact ce urmează să se întâmple, pas cu pas și era curios cum va auzi cu ele.
Le-am pus frumos pe urechi, le-am reglat și le-am pornit. Țin minte că primul lucru pe care l-a spus a fost „aputzi te aud” (aputzi însemnând tati în maghiară) . Toți eram cu gura până la urechi, dar M. era cel mai încântat dintre noi.
Tatăl lui i-a adus vioara și vreau să vă imaginați o vioară mică, atât de mică încât ai fi crezut că e de jucărie. M. a luat în mâna instrumentul și foarte galant a început să cânte.
Am ascultat 3 melodii, toate cântate corect. În cabinetul meu eram eu, M., mama și tatăl lui iar sunetul fin de vioară le-a chemat și pe colegele mele din celălalt cabinet.
Toți stăteam și ne încântam privindu-l pe acest micuț geniu. Totul a decurs atât de natural, încât ai fi crezut că poartă aparatele de foarte mult timp.
Resound Verso se numesc aparatele și erau evident cea mai bună alegere. Când i-am spus că trebuie să le dăm jos și să le comandăm pe ale lui, acestea fiind aparate de probă, aproape că s-a supărat pe mine. I-am promis că nu o să dureze mai mult de trei zile până când o să le primească pe ale lui. Acestea fiind făgăduite ne-a luat pe toate la rând, ne-a pupat și a zis că abia așteaptă să ne vedem și să îi dăm „antenuțele lui”.
Zilele au trecut repede și ne-am trezit din nou la cabinet în aceeași formulă. M. foarte entuziasmat căuta aparatele cu ochii. S-a așezat pe scaun și îmi urmărea fiecare mișcare. Când le-am scos din cutie a început să chicotească nerăbdător: „antenuțele mele, antenuțele mele”. Totul a decurs perfect, aparatele sunt pe urechi, M. este la mine în brate și discutam despre diverse probleme care îl framantau.
Rezultatele sunt evidente, ușurința și claritatea în exprimare a fost vizibilă chiar din primele săptămâni. A fost cu ele la joacă, la grădiniță chiar și la concert.
Au trecut 6 luni de atunci, 6 luni în care le-a purtat zi de zi. În rest M. este același copilaș drăguț, plin de energie și foarte curios.
Sunt foarte de mândră de el, nici o reținere, nici o prejudecată. El este M., nepoțelul meu, are “antenuțe” și este fericit că aude bine.
Mai puteți să mă întrebați dacă îmi place ce fac?
Comentarii recente