Pe la începutul secolului XIX apare acest aparat auditiv “ultra performant” care, cu baterie cu tot avea cam cincisprezece kilograme şi o acuitate, după reclama de atunci,„mai bună ca a şoimnlui”. Aşa o fi fost…
Trompeta auditivă, confecționată din lemn de bambus cu pâlnie din bronz. Cântarea cam trei kilograme şi era în vogă pe la începutul secolului XVIII. Împreună cu lornionul era o fiță a vremii. Puţini o foloseau exact pentru ce fusese construită
Noi avem soluţia
“Vine o vreme când începe să te cam lase” spune o vorbă din popor şi tot vorba aia spune că toate te lasă de sus in jos adică părul, ochii, urechile dinţii. Lăsand şi noi gluma la o parte, pierderea auzului, hipoacuzia este o problemă mult mai gravă decat pierderea părului, pe care cu o pălarie ai rezolvat—o. Cu restul e mai greu, dar nu atât de greu pe cât pare la prima vedere. Aţi citit şi in titlu, “NOI AVEM SOLUȚIA”. Şi lucrăm la această soluţie de peste şaisprezece ani, de cand producem aparate auditive. La un aparat auditiv lucreaza peste 130 de oameni începând de la tehnicianul acustician audioprotezist, meserie introdusa de noi, pentru care am obținut girul Ministerului Învăţămîntului şi al Sănătăţii şi terminand cu electroniştii specializati, care asambleaza aparalele auditive.
Să revenim la istorie. Hipoacuzia nu este o noutate medicală, a existat şi există de când lumea. Primele aparate auditive au fost facute dintr-un corn gol cu vârful tăiat care se bagă în urechea hipoacuziculiu, ampificand sunetele. Dar prima atestare documentară în care este descris “cornul din lemn“ apare în 1588. De atunci au curs ceva ani, iar protezele auditive au trecut de la stadiul de „trompetă” la ”Cărăbuşii” minusculi ce nu se văd, dar care sunt de vreo mie de ori mai eificienți. Vă vom prezenta în paginile ce urmează, atât noutăţile pe care vi le putem oferi, cât și performanțele tehnice ale aparatelor auditive de ultimă generatie. Și apropo, că uitasem, cei ce poartă ochelari, de ce nu au conceptul de rușine??
Comentarii recente