Proteza auditiva / Proteze auditive – Istorie

Micutele proteze auditive din zilele noastre sunt considerate „giganti” ai tehnologiei moderne, insa putin sunt cei care stiu ca istoria lor incepe cu sute de ani in urma. Prima relatare oficiala despre proteze auditive, apare intr-o carte din 1588 intitulata „Natural Magic”. Autorul Giovanni Battista Porta, descrie in cartea sa proteze auditive cioplite in lemn dupa asemanarea urechilor unor animale ce detineau un auz net superior celui uman.

Istoria protezelor auditive

Primul document despre proteze auditive este consemnat în anul 1640, scris de un nobil italian. Acesta descrie un corn în formă de trompetă care directiona sunetele spre urechea  pacientului. Aceste prime modele erau confectionate din coarne de animale sau scoici, avand dimensiuni relativ mari, lungimea intre 40-60 cm si  varful cu un diamentru de 15 cm.

Trompetă pentru urechi

În jurul anului 1800, s-a început fabricarea unor  trompete pentru urechi, special pentru persoanele cu pierdere auditivă . În anul 1796, Frederick C. Rein deschide primul magazin pentru fabricarea de proteze  auditive.

Tuburi de conversatie

Cam în aceasi perioadă a fost inventat un alt tip de proteză auditivă : tubul de conversatie . Aceasta avea o palnie mare în care se vorbea , sunetul era transmis printr-un tub subtire. La celălalt capat avea o piesa mai mică pe care  ascultătorul o tinea în ureche. Cea mai veche proteze auditivă datează din anul 1796 si există dovezi că a fost vândută împreună cu trompeta de ureche.

Cum să ascunzi pierderea auditivă

Desi erau folositoare, majoritatea persoanelor considerau trompetele auditive inestetice. Erau mari si foarte evidente. În perioada în care persoanele cu scadere de auz erau disconsiderate, un astfel de aparat nu era cea mai bună solutie

Prin urmare, la începutul anilor 1800, oamenii au început să schimbe designul trompetelor de ureche si să le adapteze stilului propriu. De exemplu incorporau proetezele auditive în diverse obiecte decorative precum vazele de flori. O persoană cu scadere de auz putea tine capatul aparatului auditiv în ureche si auzeau ceea ce reusea ”vaza de flori” să prindă. În acea vreme considerau aceasta tehnică a fi destul de discretă, dar vă puteti imagina cum ar arata acum? Ganditi-vă cum ar fi să mutati proteza auditivă, care nu avea o greutate prea mică, de la o masă la cealaltă pentru a putea auzi ceea ce se discută.

Cea mai elaborată degizare a unei proteze auditive a fost facută pentru  Regele John IV al Portugaliei. Au creat un tron ale cărui brate erau în formă de cap de leu. Acestia aveau gura deschisă, ce functiona pe post de pâlnie de amplificare si transmitea sunetului la piesa lui de ureche.

Proteze auditive de carbon.

Toate protezele auditive mentionate mai sus erau in totalitate acustice, prin urmare nu foloseau curent electric. O data cu introducerea curentului, toate s-au schimbat.

În anii 1900 protezele auditive de carbon au început să apară de peste tot. Curentul electric trecea printr-un speaker ce continea bilute de carbon (din acest motiv au primit numele de proteze auditive de carbon).  Majoritatea erau de mărimea unei cutii de măncare.

Ca si protezele auditive de mai sus, primele modele de proteze de carbon se puneau pe masa pentru a permite microfonului să surprindă cât mai mult din ceea ce se vorbea. Cu trecerea timpului dimensiunea s-a micsorat pana cand protezele se puteau tine într-o singură mână.

Desi protezele de carbon erau superioare celor acustice , calitatea nu a fost foarte mult îmbunătătită. Majoritatea amplificau vorbirea cu 15dB, ceea ce nu este foarte mult având în vedere că vorbirea este pe la 60dB. Chiar si vorbirea amplificată nu se auzea prea bine, sunetul transmis era galagios, ascutit si reproducea o portiune mică din ceea ce se spunea.

Proteză auditivă cu tub de vacum

Odată cu aparitia tubului de vacum, amplificarea vorbirii face un salt în calitate. Acestea puteau amplifica sunetele mult mai tare si mult mai clar, chiar si până la 70dB.

Din pacate toate acestea aveau un pret scump de platit :  mărimea. Primele modele de astfel de proteze au fost inventate în 1920 si erau mai mari decât o cărămidă.

La fel ca si protezele de carbon cele cu tub de vacum încep treptat să scadă în mărime. Modelele mai noi se puteau agăta de mână sau de piept (ca si un GoPro din zilele noastre). Totusi exista o limită în micirea tubului de vacum si a bateriilor folosite de această proteză.

Proteze auditive cu tranzistor

Tranzistoarele au apărut prin anul 1950 si au revolutionat  multe tehnologii dar în special cea a protezelor auditive. Ele îndeplinesc aceasi functie ca un tub de vacum doar că are dimensiuni mult mai mici. Oamenii isi doreau atat de mult proteze auditive de dimensiuni mai mici încât primul aparat ce s-a bucurat de noua tehnologie cu tranzistoare a fost proteza auditivă. Au apărut chiar si înaintea radiourilor cu tranzistoare.

Proteza auditivă cu tranzistor a apărut în 1953. A devenit rapid preferata tuturor, astfel încât din toate vânzarile de proteze auditive, în anul 1953, 50% erau cele cu tranzistor iar în anul 1954 înregistreaza 97% din piată.

Primele modele de proteze cu tranzistor erau de mărimea celor mai noi proteze cu tub de vacum. Dacă ne raportăm la evolutia celorlalte (proteze de carbon sau cu tub de vacum) care au început de la dimensiuni enorme ne putem da seama cum vor evolua acestea. În anul 1956 erau atata de mici încat se puteau incorpora într-o carcasă ascunsă în spatele urechii (un design care există si în ziua de astăzi)

 

Ochelari cu proteza auditivă cu tranzistor

Un design foarte popular dar care nu a rezistat mult pe piată. În bratul ochelarului era incorporată proteza auditivă. Până în anul 1959 aproximativ 50% din protezele auditive erau facute în această formă, chiar si persoanele cu văzul normal preferau această variantă. Isi pierd popularitatea o dată cu aparitia ochelarilor de soare fabricati de Oakley Thump MP3

Protezele auditive cu tranzistor au devenit tot mai mici o dată cu trecerea anilor. În final s-au transformat în APARATELE AUDITIVE DIGITALE din zilele noastre. Chiar dacă sunt foarte micute si foarte puternice, există persoane care au o scădere de auz atâta de mare încât nimic nu ii mai poate ajuta.

Anii 1600- 1700

In anii 1600- 1700 protezele auditive in forma unei trompete erau foarte populare.

Cu o deschidere mare la un capat si foarte ingust la celalalt pentru a directiona sunetele amplificate direct catre ureche, erau construite din coarne de animale, scoici, sticla iar mai apoi din metale comune precum cupru, argint etc.
Unii oameni nu vroiau sa isi recunoasca problema astfel, incercand sa isi mascheze protezele auditive prin bastoane pentru umblat sau chiar camunflandu-le in bijuterii incrustate cu diamante.
Tot prin secolul XVlll a fost descoperita si „conducerea osoasa”. Sunetul se transmite prin oasele craniului catre creier. Astfel au aparut protezele auditive in forma evantai care se plasau in spatele urechii pentru a colecta undele sonore si a le transmite prin micile oase din spatele urechii.

Anii 1800

Prin anii 1800 au inceput eforturile de a ascunde cat mai bine protezele auditive. Astfel aparand proteze ce se ascundeau in par, in barba in diverse accesorii. S-au construit pana si fotolii cu tuburi incorporate pentru captarea si amplificarea sunetului.

Deasemenea prin anii 1800 au aparut tuburile auditive. Un capat se afla la gura vorbitorului iar celalalt la urechea ascultatorului. O metoda nu foarte subtila dar totusi eficienta

  • 1700 – proteza auditiva trompeta(fotoliu)
  • 1800 – proteza auditiva trompeta
  • 1900 – proteze auditive cu amplificare auditiva a sunetului
  • 1930 – proteze auditive cu amplificarea auditiva a sunetului
  • 1950 – proteza auditiva de buzunar
  • 1970 – proteza auditiva retroauriculara
  • 1980 – proteza auditiva intraauriculara
  • Prezent – proteza auditiva invizibila

Anii 1900

Piatra de temelie in comunicatii a fost reprezentata de inventiile lui Graham Bell.
Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, avea elevi surzi, avea o sotie surda si o mama la fel.Asadar telul sau era sa transforme vorbirea in semnale electrice, pentru a le face accesibile pentru surzi. Cand si-a dat seama ca aceasta tehnologie ar putea fi folosita deasemenea pentru a transmite vorbirea pe distante lungi, a luat nastere telefonul.
Ce a urmat dupa inventia lui, a fost o noua generatie de proteze auditive, care amplificau electronic sunetul, cu ajutorul unui microfon de carbon si a unei baterii care avea durata de viata de doar cateva ore. Dispozitivele se purtau in jurul gatului, aveau fire vizibile iar uneori se foloseau cu pachete de baterii aditionale pentru a prelungii durata de functionare a protezelor auditive.