Scris de: M. E.. – Audionova

Paradoxal, timpul este infinit, insa noi niciodata nu avem sau nu gasim timp. Nu imi amintesc ale cui sunt aceste cuvinte, insa adevarul zace in ele fara ca noi sa constientizam acest lucru. Vorbesc despre timp deoarece prin el ajungem sa cunoastem, prin el descoperim si cu el acumulam.
Lucrand de peste 7 ani cu persoane hipoacuzice, am ajuns sa descopar nenumarate povesti de viata, nenumate experiente personale. N-as vrea sa rezum totul la o singura poveste despre cineva anume, as vrea sa comprim cateva destine individuale intr-o scurta istorioara.
De obicei, pragul cabinetului ne este trecut de persoane cu o experienta mai vasta de viata. Se spune ca uneori mai trebuie sa si asculti, iar noi, prin natura meseriei, pentru a demedia deficientele de auz trebuie sa fim buni ascultatori, trebuie sa cautam indicii pentru a oferi solutii optime. De cele mai multe ori poate asimilam emotional povestea, si undeva acolo in noi exista o implicare personala in schimbarea unui destin. Mai mult de atat, ne regasim fata in fata cu povestitorul, ii putem privi ochii, de cele mai multe ori citim in ei o stare sufleteasca, ii analizam chipul, ii putem gasi bunatatea sau rautatea, ne uitam la liniile care ii brazdeaza fata, oare ce emotii ascund ele?
Mi-amintesc de chipul domnului VT, unul senin, cu o privire calda, o vorba dulce si o bunatate neasteptata, nimic sa tradeze suferinta indurata de-a lungul anilor de detentie politica la care a fost supus in vremea cand cuvintele libere erau pedepsite. La fel de clar imi amintesc si de domnul EV, fost lacatus mecanic si un impatimit al motocicletelor, membru activ al asociatiei veteranilor si un om taios la vorba, brazdat de o seriozitate aproape infricosatoare a chipului. La fel de vie imi este si imaginea domnului PG, veteran de razboi, evadat din lagarele de exterminare si reintors cu invaliditate de pe front. Cateva cuvinte as vrea sa adaug si despre doamna TA, o batrana singura dintr-o localitate montana, peste care anii au lasat o severa forma de artrita dar care insa nu o impiedica sa mearga pe jos cativa kilometri pentru a ajunge la un mijloc de transport. La fel de bine imi amintesc si de domnul PG, sofer profesionist cu experienta, turist cu carte de munca, un adevarat consumator de democratie, o minte agera si un spirit antreprenorial.
Exista o poveste in spatele fiecarui chip. Cu putin timp putem deschide porti minunate spre intamplari emotionante, insa, cel mai probabil va intrebati ce legatura au toate cu auzul. Va spuneti poate ca toate aceste scurte istorioare trebuiau inchise in agenda unui psiholog, ca ar fi treaba acestuia sa lucreze cu emotii si sentimente.
Refuz sa cred acest lucru, pe langa faptul ca sunt toti oameni ce sufera de hipoacuzie, destinele lor sunt strans legate de noi. Toti cei de mai sus sunt purtatori de aparate auditive.
Domnul VT n-ar putea sa sustina predici fara a-si fi legat destinul de noi, fara aparatul auditiv nu ar fi ascultat reactii, dincolo de admiratia din ochii interlocutorilor, n-ar putea sa-si exprime ideologia, liber de asta data, n-ar putea fi intr-o permanenta legatura cu comunitatea sa fara dialog.
Domnul EV din pacate, de putin timp s-a stins din viata, dar nu intr-un tragic accident provocat de un auz deficitar, ci acasa, probabil uitand-se la o emisiune de politica. Si apropo, a ciculat cu moto pana in ultimele sale clipe de viata, desi batea spre 90 de ani, aparatul auditiv nu l-a privat de o viata dinamica. Si nici nu lipsea de la sedintele veteranilor. Niciodata.
Domnul PG poate avea grija de sotia sa care are grave deficiente motorii si prin ajutorul dat de aparatul auditiv, poate vorbi cu copiii sai, plecati de multa vreme pentru o soarta mai buna in tari straine.
Doamna TA probabil s-ar detasa de lume in lipsa auzului, dar nu e asa, ea trebuie sa ajunga la medici pentru tratamente, la farmacii pentru medicamente, la oameni pentru putina alinare sufleteasca, aparatul auditiv ii sta ca tovaras si aliat.
Cat despre domnul PG, el inca este un turist cu carte de munca, probabil plecat pe undeva prin Europa la volanul camionului sau, visand la alte destinatii pe care nu le-a vazut inca, la lumi pe care ar vrea sa le descopere cu toate simturile sale, aparatul auditiv sa-i ofere ca dar si muzicile traditionale din piatete, povestile ghizilor, chemarile la rugaciune in edificii secular sau animatia aleilor cu bistrouri.
Aceste povesti sunt motorul care ma propulseaza in fiecare dimineata, pentru mine este vitala necesitatea de a asculta pentru ca ei sa poata auzi.