Scris de: A.P.- Audionova

V-ați întrebat vreodată cum este lumea celor care trăiesc privați de simțuri precum văzul sau auzul? Daca sunteți curioși puteți încerca să pășiți într-o lume în care viața se arată cu adevarat ingrată, văduvindu-ne de binecuvantarea de a ne lăsa pătrunși de frumusețea și vibratia ei. Odată cu lumina, ne este răpită fericirea de a îmbrățișa energia și chiar căldura din sărbătoarea vieții, în timp ce în durerea hipoacuziei, ardoarea ce-i compune ritmul devine doar o imagine confuză, tristă și neliniștitoare.
E foarte simplu să ne acoperim ochii, iar în acea mare de întuneric, tot ce ne inconjoară va fi compus din sunete, care ne vor lovi ca un fulger, din dreapta o mașină zgomotoasă, din stânga o voce de copil, din față vorbele unor trecători, vom ști ca nu suntem singuri, că vuietul ce ne înconjoară reprezintă viața, că facem parte din mulțime chiar dacă nu putem vedea asta decât prin auz.
Dar dacă la acest experiment ne privăm și de auz, ce se va întâmpla? Din peisaj vor lipsi culorile naturii cât și sunetele acesteia, un întuneric și o liniște deopotrivă, e ca și cum timpul s-ar opri în loc pentru noi.

Am făcut această introducere pentru a putea înțelege prin ce trece dl. G.V. în vârstă de 79 de ani, cum se conturează viața dânsului în lipsa acestor două simțuri esențiale. Cât de nemiloasă devine viața când este tot ce cunoșteai până acum, de la răsărit de soare și vuietul vântului până la vocile celor dragi să dispară… E ca și cum, cortina vieții se lasă înainte de a fi pregătit să renunți la ea, rămânând blocat între scenă și culise. Nu știi dacă acest spectacol de care noi, oamenii, ne bucurăm în fiecare zi, se va întoarce măcar pentru o ultimă reprezentație la care să fii și tu părtaș și tot ce poți face este să aștepți…

Și cum e posibil să îți păstrezi speranta, optimismul si zambetul chiar daca in jur e doar liniste??

Așa era domnul G.V. , un om ce emana o energie pozitivă, dezvăluind pe fața sa o mulțumire de neînțeles… Cum e posibil să simtă bucuria vieții?? Știa că are să audă din nou, simțea acest lucru? În alungarea hipoacuziei, o nouă șansă de a savura pulsul vieții? O nerăbdare îl încerca de când a pășit pragul cabinetului nostru, un dor de a simți că trăiește, că este viu. Așa a fost, în acea zi avea intalnire cu senzații uitate, pentru că avea să audă din nou, prin aparatul auditiv îi va fi redăruită înainte de orice, o fericire pentru care puțini dintre noi își exprimă recunoștința, împlinirea de a primi iubirea și alinarea celor dragi, dincolo de magia unei mângâieri sau refugiul unei îmbrățișări.

Și tot printr-o mângâiere i-a fost conferită această binecuvântare, acea atingere pe chip resimțită doar la ștergerea lacrimilor, se va deplasa spre ureche, pentru ca prin proteza auditivă, să redobândească frânturi din frumusețea vieții. Ca un copil a tresărit la vocea mea, la vocea nepoatei sale, înțelegea ce se întâmplă în jurul său, auzea pașii și știa că îi ești aproape, că ești acolo alături în lumea lipsită de culoare dar, acum grație aparatului auditiv, sunetele se strecurau în întuneric, conturându-i un întreg tablou. Cu nerăbdare în voce voia să știe când e gata, când poate lua acasă proteza auditivă și nu îi venea să creadă că atât de simplu avea să audă din nou.

E adevarat, nu toate poveștile sunt la fel de uimitoare ca a domnului G. V. dar prin aparatele auditive, toate capătă același deznodământ! Mic, discreta, usoara si totusi, prin proteza auditiva primim emotia coplesitoare de a vedea oameni ce traiesc bucuria de a auzi din nou, o fericire aparent atat de simpla, dar atat de intensa pe care o gasiti la noi, la Audionova.
In aceste zile cand totul se petrece asa de repede, cand viata trece atat de repede noi trebuie sa fim pregatiti pentru ce urmeaza si fara ezitare sa cerem ajutor atunci cand avem nevoie!

Vreau sa stiti ca suntem aici si asteptam sa cunoaste noi povesti la care sa fim partasi, noi vieti pe care sa le coloram cu sunete!