Testarile pentru copii

Construind viitorul

Copiii reprezinta viitorul nostru. Oferindu-le acces la multitudinea de sunete care colorează lumea ii putem ajuta sa-si dezvolte aptitudinile auditive de care au nevoie pentru a-si construi viitorul.

Tehnologiile inovatoare ne permit sa satisfacem cu succes cerintele tot mai mari. Multe dintre dezvoltarile din domeniul pediatriei au deschis drumul pentru progresul solutiilor de reabilitare. Procesele inovatoare continua iar prioritatea ramane pregatirea de astazi a copiilor de maine precum si suportul practic acordat parintilor lor.

Auzul este unul dintre cele mai importante simturi ale unui copil. Prin auz copiii isi dezvolta aptitudinile de comunicare si limbaj, apreciaza sunetele lumii in care traiesc, invata sa citeasca, sa iubeasca muzica si sa anticipeze pericolele ce-i pandesc.

Hipoacuzia nu impiedica toate aceste lucruri daca amplificarea sunetelor are loc timpuriu. Adesea, daca se iau masuri din timp si daca se aleg solutiile corecte pot fi invatate toate aceste sunete, incluziv vorbirea. Viitorul copiilor cu deficiente de auz este acum unul stralucit, cu o intreaga gama de optiuni. Informatiile din aceasta pagina va vor ajuta sa intelegeti:

• Auzul copiilor
• Vorbirea si dezvoltarea limbajului
• Cum sa monitorizati auzul pe intreaga perioada a copilariei
• Tipurile de hipoacuzie
• Cum sa protejati auzul copilului dvs. si sa preveniti hipoacuzia.

 

Aspecte importante ale comunicarii

Cohleea, care reprezinta organul senzorial al auzului, ajunge la gradul maxim de dezvoltare si permite copilului sa auda in saptamana 20 a sarcinii. Aceasta inseamna ca un copil poate fi expus sunetelor mamei sale si altor voci chiar inainte de nastere.

Dupa nastere, sensibilitatea cohleara a unui nou-nascut este similara cu cea a adultilor, insa copiii trebuie sa invete cum sa foloseasca auzul pentru a pune bazele comunicarii.

Localizare
Una dintre primele aptitudini auditive pe care le veti observa la copilul dvs. este localizarea, capacitatea de a identifica cu precizie sursa unui sunet. Intrucat noi auzim cu ambele urechi (binaural), suntem capabili sa identificam cu precizie sursa unui sunet.

Observarea capacitatii de localizare a copilului dvs.
In general copiii nounascuţi isi misca sau deschid ochii larg la auzul unui sunet. Aceasta reactie este cunoscuta sub numele de reflexul de tresarire si este provocata de multe sunete. Cand copilul dvs. ajunge la varsta de 5-6 luni, puteti observa mai atent reactia sa generand sunete in spatele sau in partile laterale ale sale atunci cand acesta priveste drept in fata (aveti grija sa nu va vada atunci cand faceti aceste sunete). In mod normal o simpla soapta va face copilul sa intoarca capul in directia din care vine sunetul.

Desi ne asteptam ca un copil sa reactioneze la sunetele puternice, este foarte important sa vedem cat de bine reactioneaza la sunete de intensitate redusa (ca de ex. sunetul literei „s”).

In primul an de viata copilul dvs. isi va perfectiona capacitatea auditiva si ar trebui sa reactioneze si sa caute sursa sunetelor din casa, precum soneria de la usa sau soneria telefonului, usi trantite, joaca copiilor, jucarii muzicale si vorbire.

Vorbirea copilului dvs. si dezvoltarea limbajului

Etapele de dezvoltare:

9 luni
Demonstrarea intelegerii cuvintelor simple precum „mami”, „tati”, „nu”, „pa-pa”.

10 luni
Copilul trebuie sa se exprime intr-un mod „asemanator vorbirii”, legand silabe individuale („da-da-dada”). Cam la aceasta varsta par primele cuvinte recognoscibile.

1 an
Unul sau mai mult cuvinte rostite.

18 luni
Intelegerea frazelor simple, identificarea obiectelor sau instructiunilor familiare (fara gesticulatii) si indicarea partilor corpului. De asemenea vocabularul sau trebuie sa contina intre 20 si 50 de cuvinte si trebuie sa utilizeze fraze scurte („nu mai”, „vreau afara”, „mami sus”).

24 luni
Vocabularul utilizat trebuie sa contina cel putin 150 cuvinte, si trebuie sa apara propozitiile scurte de cate doua cuvinte. Cea mai mare parte a vorbirii trebuie sa fie inteleasa de adulti care nu se gasesc de regula in jurul copilului. De asemenea copiii trebuie sa stea si sa asculte lectura cartilor de povesti.

3-5 ani
Limbajul vorbit trebuie sa fie utilizat frecvent pentru a exprima dorinte, sentimente, pentru a transmite informatii si a pune intrebari. Un prescolar trebuie sa inteleaga aproape tot ceea ce i se comunică. Vocabularul se dezvoltă de la 1000 la 2000 cuvinte, incluse în propoziţii complete şi cu sens. Toate sunetele orbirii trebuie să fie clare şi inteligibile la sfârşitul perioadei preşcolare.

Aceste etape sunt în general valabile tuturor copiilor. În cazul în care copilul dvs. se află cu 2-3 luni în întârziere faţă de grupele de vârstă susmenţionate, acest fapt poate indica prezenţa hipoacuziei sau întârzieri ale dezvoltării vorbirii-limbajului.

Semne ale deficientelor auditive

Trebuie să fiţi întotdeauna atent atunci când copilul dvs. nu reacţionează în mod normal la sunete. Uneori absenţa reacţiei este atribuită lipsei de atenţie, însă este important să se determine dacă lipsa reacţiei nu se datorează incapacităţii auditive.

• Simptome comune ale auzului anormal:
• Neobservarea vorbirii unei persoane ce nu se află în câmpul vizual, în special în absenţa surselor de distragere a atenţiei
• Privire uimită atunci când realizează că numele său a fost strigat (la o intensitate normală sau chiar ridicată)
• Folosirea frecventă a cuvintelor „ce?” şi „huh?”
• Privirea insistentă feţei vorbitorului
• Aşezarea prea aproape de televizor atunci când volumul sonor este suficient pentru restul privitorilor
• Creşterea volumului televizorului sau aparatelor audio la nivele anormale
• Lipsa reacţiei la vocile auzit prin telefon sau schimbarea frecventă receptorului de la o ureche la alta
• Lipsa reacţiei la sunete de intensităţi ridicate

 

Cel mai important semn al unei posibile hipoacuzii o reprezinta insa dezvoltarea intarziata a limbajului si a vorbirii.

Cum functioneaza auzul

Intelegerea anatomiei si a functionarii urechii va poate ajuta sa identificati conditiile ce afecteaza auzul copilului dvs.

Urechea poate fi impartita in trei parti: urechea externa, urechea mijlocie si urechea interna.

Urechea externa
Urechea externa consta din auricul, care poarta si numele de pavilion. Pavilionul capteaza sunetul si-l transmite catre canalul urechii externe (canalul auditiv). Canalul auditiv amplifica undele sonore si le transmite mai departe spre timpan (membrana timpanica).

Urechea mijlocie
Timpanul vibreaza ca reactie la undele sonore care patrund in canalul auditiv. In plus in urechea mijlocie mai exista trei oscioare. Aceste oscioare – ciocanelul, nicovala si scarita – vibreaza, amplificand miscarea timpanului si transmitand-o in urechea interna.

Urechea interna
Cohleea reprezinta organul senzorial al auzului si se gaseşte in urechea interna. Camerele cohleei sunt pline cu lichid. Atunci cand oscioarele din urechea mijlocie se misca ca raspuns la undele sonore, lichidul din cohlee se misca si el. Astfel se stimuleaza miile de celule senzoriale ciliate care produc mici sarcini electrice. Aceste semnale sunt transmise prin nervul auditiv catre creier, unde sunt procesate sub forma „sunetelor” pe care le auzim.

Auzul copiilor

Exista cateva conditii ce pot apare inainte de nastere, dupa nastere sau in timpul copilariei ce pot afecta capacitatea unui copil de auzi normal. In principal exista doua tipuri de hipoacuzie: conductiva si neurosenzoriala.

Hipoacuzia conductiva (afectiune tratabila medical)
In cazul hipoacuziei conductive urechea interna functioneaza normal, insa exista probleme la urechea mijlocie sau urechea externa care impiedica sunetul sa ajună la urechea interna. Hipoacuziile conductive sunt de gravitate usoara pana la medie si in general sunt temporare si tratabile.

Puteţi simula hipoacuzia conductiva astupandu-va urechea cu degetul. Sunetele externe sunt atenuate in timp ce propria voce se aude mai tare decat in mod normal. Mai jos sunt prezentate cateva dintre cauzele comune ale hipoacuziei conductive.

Ceara (cerumenul)
Atunci cand ceara se acumuleaza in canalul auditiv ea actioneaza ca un dop, impiedicand undele sonore sa ajunga la timpan. Ceara in exces trebuie topita cu picaturi speciale si apoi spalata, sau eliminata de un medic sau de o alta persoana calificata. Betisoarele cu vata nu trebuie utilizate niciodata pentru a elimina ceara compactata deoarece ele pot impinge dopul de ceara mai adanc sau pot chiar perfora timpanul.

Obiecte straine
Obiectele mici, precum firimiturile, bagate in ureche pot bloca undele sonore sau pot perfora timpanul.

Urechea inotatorului
Aceasta dureroasa infectie bacteriana poate provoca inflamarea canalului auditiv pana la inchidere, generand o hipoacuzie temporara; acest lucru se intamplă atunci cand canalul auditiv ramane ud dupa baie.

Otita medie (infectia urechii mijlocii)
Aceasta reprezinta cea mai des intalnita cauza a hipoacuziei conductive la copii. Otita medie este un termen general utilizat pentru a descrie un set de afectiuni ale urechii mijlocii. Peste 85% dintre copii vor suferi pe parcursul copilariei cel putin o infectie a urechii. Infectiile urechii reprezinta a doua cauza a vizitelor cu copii la medic.

Otita medie are diverse cauze si forme. Cel mai frecvent factor singular il reprezinta infectarea adenoidului care contine bacterii sau blocarea trompei lui Eustache care leaga urechea mijlocie de nazofaringele aflat in spatele nasului.

De asemenea infectiile urechii pot fi cauzate de infectii ale tractului respirator superior sau de expunerea la fumul de tigara. Cele mai frecvente tipuri de otita medie sunt otita medie acuta si otita medie cu exsudat.

Otita medie acuta (Acute Otitis Media - AOM) – dureri, febra, insomnii si deficiente auditive, acestea sunt simptomele comune ale otitei medii acute (sau otita medie supuranta). Acest tip de infectie se poate vindeca de la sine sau cu ajutorul antibioticelor.

In anumite cazuri otita medie acuta poate cauza perforarea timpanului, provocand scurgeri. Daca este netratata ea poate conduce la afectiuni grave ale urechii mijlocii sau ale urechii interne.

Otita medie cu exsudat (Otitis Media with Effusion - OME) – urmeaza adesea unei otite medii cute. OME apare atunci cand lichidul ramane in urechea mijlocie, impiedicand vibratia timpanului si miscarea urechii mijlocii. Astfel se produce o hipoacuzie de gravitate usoara pana la medie. La copiii cu varste foarte mici aceasta hipoacuzie poate afecta dezvoltarea limbajului vorbit.

Tratamentul otitei medie cu exsudat nu este bine determinat. Uneori infectia se vindeca de la sine sau cu ajutorul antibioticelor, sau prin miringotomie – eliminarea chirurgicala a lichidului – iar alteori otita rezista acestor tratamente traditionale. Daca infectia persista in prezenta hipoacuziei, pot fi folosite tuburi de timpanostomie de ventilatie sau de echilibrare a presiunii pentru drenarea lichidului. Astfel se poate evita acumularea de presiune ce poate genera alte infectii ale urechii.

Tuburile pot restabili auzul normal, pot preveni acumularea lichidului, pot reduce incidenta infectiilor si pot in acelasi timp preveni alte complicatii grave.

Hipoacuzia neurosenzoriala
(tratabila cu tehnologia moderna)
Hipoacuzia neurosenzoriala este provocata de pierderea functionarea necorespunzatoare a cohleei (senzoriala) sau a cailor auditive catre creier (neurala) si adesea este prezenta de la nastere (congenitala). Ea se poate de asemenea dezvolta ca o consecinta a expunerii la zgomot, a inaintarii in varsta sau a expunerii la medicamentatii ototoxice. Hipoacuzia neurosenzoriala poate varia de la usoara la profunda si poate afecta doar anumite domenii de frecventa sau intreg spectrul de frecvente. De exemplu este posibil sa nu fie detectate sunetele de inalta frecventa in timp ce sunetele de joasa frecventa sunt auzite normal.

Hipoacuzia neurosenzoriala este permanenta si ea nu poate fi tratata chirurgical sau medicamentos. In majoritatea cazurilor persoanele ce sufera de aceasta afectiune pot fi ajutate cu aparate auditive iar in alte cazuri cu implanturi cohleare.

 

Indicatorii hipoacuziei

Mai jos sunt prezentati factorii ce indica faptul ca un copil poate fi expus hipoacuziei. Daca nu aveti certitudini legate de aceste conditii sau daca sunteti ingrijorat fata de auzul copilului dvs., consultati un specialist orl sau un audiolog.

Nou-nascuti – de la nastere la varsta de 28 de zile

Rezultat negativ al testului auditiv (test de auz)

Cazuri precedente in familie de hipoacuzie neurosenzoriala ereditara

Infectii intrauterine, precum citomegalovirus, rubeola, sifilis, herpes si toxoplasmoza

Diformitati craniofaciale, inclusiv cele care afecteaza pavilionul si canalul auditiv

Greutate la nastere sub 1500 grame (circa 3,5 livre)

Hiperbilirubinemia si nivelul serului, necesitand transfuzie (icter)

Medicaţii ototoxice (medicamente care afecteaza auzul), inclusiv aminoglicoside (antibiotice precum Gentamicina) utilizate in mai multe cursuri sau in combinatie cu diuretice

Meningita bacteriana

Scor Apgar (sanatate generala) de 0-4 la 1 minut sau 0-6 la 5 minute dupa nastere

Ventilatie mecanica timp de 5 zile sau mai mult

Constatari asociate sindroamelor despre care se stie ca includ hipoacuzia neurosenzoriala

Bebelusi – intre 29 zile si 2 ani

Ingrijorari privind dezvoltarea sau comunicarea intarziata

Meningita bacteriana sau alte infectii despre care se stie ca provoaca hipoacuzie neurosenzoriala

Traume craniene asociate pierderii cunostintei sau fracturilor craniene

Medicatii ototoxice, inclusiv agenti chemoterapeutici sau aminoglicoside, utilizate in combinatie cu diuretice

Constatari asociate sindroamelor despre care se stie ca includ hipoacuzia neurosenzoriala

Otita medie cu exsudat (lichid) cu o durata de trei luni sau mai mare

Expunerea la zgomot
Una dintre cele mai frecvente – si in acelasi timp cel mai usor de prevenit – cauze ale hipoacuziei neurosenzoriale permanente este expunerea la zgomot. Nivelele ridicate ale zgomotului pot provoca daune temporare sau permanente ale celulelor senzoriale ciliate din cohlee. Vehiculele, aparatura casnica sau echipamentele audio – toate acestea produc zgomote care pot afecta negativ auzul in functie de intensitatea zgomotului si de durata de expunere. In plus, anumite jucarii sau jocuri video si concertele rock pot avea un volum suficient de tare pentru a afecta auzul.

Copiii trebuie să cunoască pericolele expunerii la zgomot şi învăţaţi să utilizeze protecţii auditive când este cazul.

Hipoacuzia mixta
Uneori apar o combinatie de factori care afecteaza atat urechea externa sau mijlocie cat si cea interna (cohleea), generand o hipoacuzie de tip mixt.

Ce trebuie sa faceti daca suspectati hipoacuzia copilului dvs.

Daca sunteti de parere ca exista un caz de hipoacuzie, primul pas este sa solicitati medicului de familie sa va dea o trimitere pentru copilul dvs. pentru un examen audiologic. Acest examen va identifica prezenta deficientei auditive si gravitatea acesteia. Niciun copil nu este prea mic pentru examenul audiologic. Tehnologia de astazi permite chiar si testarea nou-nascutilor.

În timp ce testele simple pot fi efectuate de asistente sau voluntari calificaţi, evaluarea completă a auzului unui copil trebuie efectuată doar de un audiolog specializat.

Scopul examenului audiologic este să se determine dacă există hipoacuzia, care este gravitatea acesteia şi identificarea tipului de hipoacuzie. Rezultatele testului sunt reprezentate într-o audiogramă. Dacă rezultatele testului indică faptul că un copil suferă de hipoacuzie, reţineţi că în prezent tehnologia modernă poate ajuta un copil cu deficienţe auditive să crească şi să aibă o viaţă normală.

Tipuri de evaluari audiologice

Teste auditive comportamentale
In general aceste teste cer copilului sa reactioneze la sunete de intensitate redusa intr-un anumit fel (verbal, indicand un desen, ridicand o mana sau jucand un joc). Aceste teste pot fi distractive iar pentru bebelusi simpla intoarcere a capului la auzul unui sunet reprezinta cea mai buna metoda de test.

Potenţialul evocat auditiv al trunchiului cerebral (Auditory Branstem Response - ABR)
Petru nounăscuţi şi bebeluşi sau copiii care nu pot fi supuşi cu certitudine unui test comportamental există alte teste mai obiective, precum AR, care pot determina capacităţile auditive. În urechea bebeluşului sunt redate clicuri prin intermediul căştilor. ABR oferă informaţii privind funcţionarea căilor auditive la nivelul trunchiului cerebral. Este înregistrată reacţia la aceste tonuri, obţinându-se o estimare a sensitivităţii auditive.

Emisii otoacustice (otoacoustic emissions - OAE)
Aceste teste reprezinta o metoda unica de examinare a functionarii cohleei. Sunetele sunt transmise catre urechea copilului cu un difuzor. Un microfon inregistreaza reactia la sunetul din cohlee (cunoscut sub numele de emisie). Astfel se obtin informatii importante privind celulele senzoriale ciliate din cohlee.

Timpanometria (testarea transmisiei acustice)
Acest test ajuta la determinarea capacitatii de functionare a timpanului si a urechii mijlocii. In urechea copilului se introduce un suflu de aer si se inregistreaza cantitativ miscarea timpanului ca reactie la modificarea presiunii aerului. Daca timpanul nu se misca, aceasta poate insemna ca in spatele timpanului se afla lichid, indicand astfel prezenta otitei medii cu exsudat. Daca exista presiune negativa aceasta poate insemna ca bebelusul prezinta riscul de dezvoltare a unei infectii a urechii.

 

Solutii tehnologice
Astazi practic nu exista hipoacuzie care sa nu poata fi remediata cu ajutorul tehnologiei potrivite. Dupa o diagnosticare precisa a deficientei auditive, trebuie selectata cat mai curand posibil tehnologia corespunzatoare pentru a asigura copilului o experienta auditiva timpurie. Tehnologia respectiva poate lua forma unui implant cohlear, cu un electrod implantat chirurgical in urechea interna si un procesor extern. Aceasta optiune este din ce in ce mai des utilizata in cazul hipoacuziilor grave si profunde. Totusi, in multe cazuri, optiunea corecta poate fi aparatul auditiv. Acestea amplifica sunetele si ele pot ajuta copiii de toate varstele.

Selectia unui aparat auditiv potrivit poate ajuta copilul dvs. sa-ti dezvolte bune aptitudini de comunicare. In general copiilor mici li se monteaza aparate auditive extraauriculare. Acestea pot avea multe culori, si remediaza un vast domeniu de hipoacuzii – usoare, moderate si profunde. Alti copii pot reprezenta candidati pentru aparatele intraauriculare, care sunt individualizate si se monteaza în canalul auditiv pentru cazurile de hipoacuzie medie pana la grava.

O alta optiune pentru copiii mai mari o reprezinta aparatele auditive externe de tip receptor. Microfonul este instalat in carcasa aparatului extraauricular insa receptorul este instalat intern, in canalul auditiv. Astfel aparatele auditive sunt mai mici si mai estetice.

Selectia numarului de aparate auditive (1 sau 2) depinde de configuratia hipoacuziei.

Este disponibila o intreaga gama de accesorii pentru aparate auditive care ajuta copiii sa comunice mai bine prin telefon, atunci cand asculta muzica sau se uita la televizor, cu dispozitive Bluetooth sau pur si simplu cu verificarea sau reglarea functiilor.

 

Unde puteti obtine ajutor

Desi aceasta brosura ofera cateva informatii generale pentru monitorizarea dezvoltarii capacitatii auditive si comunicative a copilului dvs., aveti nevoie de informatii mai detaliate sau poate doriti sa adresati intrebari despre accesarea resurselor privind capacitatea auditiva a copiilor.

In multe state si federatii exista legi care autorizeaza serviciile pentru copiii cu deficiente auditive.

Auzul nu este un fenomen de tip „totul sau nimic”. O hipoacuzie usoara in perioada esentiala pentru dezvoltarea limbajului si vorbirii pot impiedica copilul dvs. sa perceapa corect sunetele vorbirii si astfel se poate intarzia dezvoltarea normala a capacitatii de comunicare.

Auzul copilului dvs. reprezinta mijlocul prin care se dezvolta comunicarea orala.